Novak Djokovic părăsește ediția 2018 a turneului de la Indian Wells încă de la primul meci, învins de numărul 109 ATP! Japonezul Taro Daniel a reușit victoria carierei și l-a învins pe cvintuplul campion al întrecerii californiene cu un scor neverosimil: 7-6(3), 4-6, 6-1, producând a doua mare surpriză pe Stadium 1 în ziua a patra de întreceri, după victoria Amandei Anisimovei în fața Petrei Kvitova, în 70 de minute.
Cap de serie 10, sârbul a lăsat impresia că are lucrurile sub control. A început autoritar partida, defilând în primele două ture de serviciu – pe care le-a câștigat la zero. Djokovic s-a desprins pe tabelă după numai patru game-uri, rupând la zero serviciul advers: a condus cu 3-1 și, mai apoi, cu 4-1. A avansat apoi lin spre ceea ce părea un 1-0 ca și făcut la seturi, a avut minge pentru un al doilea break și victorie în manșă la 5-2, însă ratarea acelei mingi de set a avut urmări majore. Djokovic a slăbit ritmul pe serviciu exact în momentul în care servea pentru câștigarea primului set, la 5-3, a cedat break și s-a văzut egalat. În tiebreak, sârbul a câștigat un singur punct pe lansare, iar Taro Daniel sărbătoarea un prim succes important în fața sârbului.
Djokovic a revenit în setul doi, a profitat de ‘celebrul game șapte’ pentru a face break și a forțat intrarea în decisiv, acolo unde, din nou, a lăsat impresia că se poate impune, în momentul în care și-a creat două oportunități de break în chiar primul game. Surpriza fost de proporții: Taro Daniel s-a comportat ca un mare campion, a profitat de încrederea salvării mingilor de break și a pus la rândul său presiune pe serviciul advers. Nu s-a demoralizat nici măcar în momentul în care a ratat patru mingi de break: s-a așezat hotărât la linia de fund a terenului pentru a servi, nu i-a dat nicio șansă lui Djokovic și, cu o tură pe lansare adjudecată la 15, a dat start unei serii de cinci game-uri câștigate la rând, prin care i-a dat șah-mat lui ‘Nole’, alimentându-se chiar din numeroasele erori neforțate ale sârbului, dar și dintr-o super-efiiciență a reverului său.
Taro Dan-gerous. Daniel, a qualifier ranked No. 109, has snatched the first set from Novak Djokovic 7-6(3) in 61 minutes after fighting off a set point earlier. Upset watch activated! #BNPPO18 pic.twitter.com/XDjUGMXavF — BNP Paribas Open (@BNPPARIBASOPEN) March 11, 2018
Taro Dan-gerous.
Daniel, a qualifier ranked No. 109, has snatched the first set from Novak Djokovic 7-6(3) in 61 minutes after fighting off a set point earlier.
Upset watch activated! #BNPPO18 pic.twitter.com/XDjUGMXavF
— BNP Paribas Open (@BNPPARIBASOPEN) March 11, 2018
Career best win!@tarodaniel93 upsets 5x champion Novak Djokovic 7-6(3) 4-6 6-1 to reach Indian Wells third round. #BNPPO18 pic.twitter.com/b7hgqoMCXc — Tennis TV (@TennisTV) March 11, 2018
Career best win!@tarodaniel93 upsets 5x champion Novak Djokovic 7-6(3) 4-6 6-1 to reach Indian Wells third round. #BNPPO18 pic.twitter.com/b7hgqoMCXc
— Tennis TV (@TennisTV) March 11, 2018
Denis Istomin era ultimul jucător din afara Top 100 care îl învinsese pe Novak Djokovic – în 2017, în turul doi de la Australian Open, scor 6-7(8), 7-5, 6-2, 6-7(5), 4-6.
Dimensiunea dezastrului lui Djokovic
49% frecvența primului serviciu înregistrată de Taro Daniel în meciul împotriva lui Novak Djokovic
0 victorii în 7 partide disputate împotriva jucătorilor de Top 20 reușise japonezul la startul meciului cu Djokovic
4 înfrângeri în ultimii zece ani mai suferise Novak Djokovic în fața jucătorilor din afara Top 100 înaintea meciului din turul doi de la Indian Wells 2018
61 erori neforțate a comis Novak Djokovic în partida cu Taro Daniel.
2006 – ultima ediție a turneului de la Indian Wells în care Djokovic a pierdut meciul inaugural
Degajat și prea zâmbitor înainte de meci?
Pus mai mereu pe glume, poante și demonstrații inedite pentru spectatori, Novak Djokovic a fost extrem de relaxat înaintea primului său meci de la Indian Wells. ‘Nole’ și-a făcut încălzirea pentru meciul duelul cu Taro Daniel schimbând câteva mici alături de fiica legendei boxului american, Mike Tyson.
Milan Tyson, în vârstă de nouă ani, nu este străină de jocul cu mingea galbenă: încă din 2016, presa americană nota faptul că aceasta visează să câștige tot pe terenul de tenis, antrenându-se la No Quit Tennis Academy, sub ocrotirea lui Mike Agassi, tatăl lui Andre Agassi.
All laughs with Novak Djokovic as he warmed up for day four of the BNP Paribas Open from Indian Wells with Mike Tyson’s daughter! 😂🎾 Djokovic is part of a stellar line-up on court, live on Sky Sports Arena throughout the night! pic.twitter.com/vMPQ226kOH — Sky Sports Tennis 🎾 (@SkySportsTennis) March 11, 2018
All laughs with Novak Djokovic as he warmed up for day four of the BNP Paribas Open from Indian Wells with Mike Tyson’s daughter! 😂🎾
Djokovic is part of a stellar line-up on court, live on Sky Sports Arena throughout the night! pic.twitter.com/vMPQ226kOH
— Sky Sports Tennis 🎾 (@SkySportsTennis) March 11, 2018
„M-am simțit ca la debutul în circuit”
Novak Djokovic a pus înfrângerea pe seama timpului prea scurt scurs de la ‘intervenția chirurgicală minoră’ suferită la cot, imediat după Australian Open. „M-am simțit ca la primul meci în circuit. Foarte ciudat. Mi-am pierdut complet ritmul. Dar, sunt recunoscător pentru faptul că am putut intra pe teren la un timp atât de scurt după operație„, a declarat Djokovic la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER